IMSP Spitalul clinic municipal de ftiziopneumologie


07:54
Ziua mondială de combatere a tuberculozei
Ziua mondială de combatere a tuberculozei este marcată de comunitatea internațională în fiecare an la data de 24 martie. Anul acesta ea are sloganul „DA! Putem învinge TB”.

Spitalul Clinic Municipal de Ftiziopneumologie, instituție cu tradiții de decenii în lupta cu tuberculoza, își aduce aportul zilnic la reducerea impactului bolii în societate.
Marcarea acestei zile are ca scop sensibilizarea comunității, că doar prin conjugarea eforturilor guvernării, reprezentanților autorităților locale, sistemului medical și actorilor societății civile, putem conta pe reducerea poverii tuberculozei în țară.
Tuberculoza continuă să reprezinte o provocare majoră pentru sănătatea publică din mai multe comunități, nu doar din Republica Moldova, în pofida progreselor înregistrate la nivel de implementare a unor metode progresive de tratament și prevenire.
Instituțiile medicale și societatea civilă trebuie să dea dovadă în continuare de implicare și dedicație pentru asigurarea accesului universal la servicii de screening, depistare, tratament și suport pentru persoanele bolnave de tuberculoză sau cele care fac parte din comunități expuse riscului de infectare. Toate aceste obiective se regăsesc și în Programul național de răspuns la TB pentru anii 2022-2025 care își propune să atingă controlul tuberculozei în următorii trei ani.
Ziua mondială de combatere a Tuberculozei este un motiv plus de a evalua situația epidemică din țară și mun. Chișinău și de a discuta soluțiile pentru ameliorarea indicatorilor.
Ataşamente: Imagine 1 · Imagine 2
Vizualizări: 108 | Adăugat de: tarlevmarina | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar