IMSP Spitalul clinic municipal de ftiziopneumologie


01:42
Scrisoare de recunoștință
A fi diagnosticat cu o maladie implacabilă este o traumă atât fizică, cât și psihică, însă internat o perioadă lungă la IMSP Spitalul Clinic Municipal de Ftiziopneumologie din capitală, pe lângă tratamentul TBC, am reușit să diminuez trauma grație tratamentului uman din partea personalului medical.
Simt dorința de a-mi exprima gratitudinea față de personalul medical competent și cu experiență desăvârșită care veghează vindecarea pacienților.
În primul rând îmi îndrept recunoștința către dna doctor Galina Demișcan, care judicios mi-a administrat tratamentul medicamentos astfel încât să-mi minimizeze efectele adverse deseori agresive ale acestuia. Pe lângă competența incontestabilă a dânsei, apreciez mult calitatea valoroasă de mă fi stimulat să depășesc mai lesne povara emoțională provocată de maladie.
Îi sunt recunoscător dnei șefe a secției pentru adulți, Raisa Ceban, care grijuliu și cu bună intenție monitorizează pacienții, astfel încât să creeze un climat psihologic confortabil, în ciuda afecțiunii-stigmat, concomitent cu cel curativ. Altruismul și generozitatea dumneaei sunt miraculoase la propriu, deoarece nu ezită o clipă să întreprindă măsuri exclusive pentru a salva pacienții.
Nu pot neglija faptul că dl vicedirector, Vasile Popa, este cel care reflectează și adoptă decizii exclusiv favorabile pacientului: în cazuri imprevizibile de apariție a problemelor medicale de alt gen decât cel specific spitalului, nu ezită să contacteze specialiști și instituții de profil în beneficiul bolnavului.
Nu în ultimul rând țin neapărat să-i mulțumesc dnei director al spitalului, Carmina Paladi, cea care administrează cu discernământ, astfel încât să reușească să îmbine chibzuit gestiunea instituției cu grija nemijlocită pentru cei internați.
Am fost plăcut surprins de faptul, că deși au multiple responsabilități și sunt extrem de solicitați, atât dl vicedirector V. Popa, cât și dna director, C. Paladi, rămân abordabili și accesibili întotdeauna pentru pacienți.
Vreau să menționez comportamentul deontologic de calitate al surorilor medicale, dna Rodica, dna Ana, dna Elena, dnele Tatiana, dna Corina, dna Maria, dl Alexei. Calific îngrijirile și atitudinea lor drept profesioniste și echidistante.
Nu aș lăsa neapreciată munca dnelor bufetiere, care servesc masa punctual și cu delicatețe; munca dnei lenjerese, care disdedimineață pregătește lenjeria de pat pentru a fi schimbată regulat; munca femeilor de serviciu, care, cât e ziua de lungă, se îngrijesc neobosit de igienizarea strictă a saloanelor și spațiilor blocului.
Bravo personalului de la bucătărie care oferă o masă diversificată și, comparativ cu alte instituții medicale, copioasă.
Paralel cu tratamentul de durată specific bolii TBC, omenia personalului medical și atmosfera degajată din IMSP Spitalul Clinic Municipal de Ftiziopneumologie contribuie substanțial la ameliorarea stării de sănătate a celor afectați.
Vizualizări: 446 | Adăugat de: momisbored32 | Evaluare: 5.0/1
Total comentarii : 1
avatar
0
1 bivolanatol67 • 14:01, 14.03.2021
Le dorim multa sănătate și putere profesionistă tuturor colaboratorilor scfm.
avatar